Transportul Smart – soluția pentru a supraviețui ca industrie în următorii ani
Transportul Smart înseamnă dezvoltarea unei rețele integrate, a unui software, astfel încât să putem automatiza majoritatea informațiilor care circulă nu numai în cadrul companiei dar și în cadrul sistemului nostru de clienți și subcontractorii.
Vrem ca subcontractorii noștri să beneficieze de servicii premium la fel cum și clienții noștri premium să beneficieze de transporturi premium. Un astfel de sistem ar dura foarte mult dar va merita pentru că toate serviciile se vor eficientiza la maximum.
În aceste condiții, am avea parte de o automatizare a informației de la client până la transportator. Fluxul de informații ar trebui să circule instant.
Fără digitalizarea acestei industrii nu avem nici o șansă să mai rămânem în piață în următorii 10 ani. Și atunci suntem nevoiți să investim masiv.
Euro Team GB Spedition își investește aproape tot profitul în digitalizare, în crearea de structuri care ne ajută să transmitem informațiile mai ușor, să transmitem fluxurile astfel încât să nu fim nevoiți să angajăm constant pe anumite posturi care au taskuri repetitive.
Eu unul îmi doresc ca toată informația pe care o primesc de la client să o am în sistem instant și să o pot gestiona astfel încât să o transmit tot instant către furnizorii mei.
Transportul Smart, o punte între client și subcontractor
Vreau să creez o punte între clienții mei care au nevoie de transport și transportatorul mic care are foarte multe avantaje lucrând cu noi. Printre acestea menționez faptul că el este exonerat de riscul de neîncasare a banilor pentru că noi ca și intermediar facem puntea dintre un client mare care chiar dacă este în insolvență asta nu înseamnă că transportatorul meu nu își primește banii.
Aici este avantajul nostru ca și casă de expediții pentru că noi ne-am ghidat businessul astfel încât să nu ne bazăm pe un singur client. Avem foarte mulți clienți astfel încât nu pot să spun că toată cota noastră de piatră depinde de un singur client care este majoritar.
Am gândit afacerea în așa fel încât dacă un client nu plătește nu vreau să intru în insolvență din cauza lui. Practic, acest risc noi l-am eliminat.
Revenind la digitalizare îmi aș dori o integrare cu toți clienții astfel încât să le automatizezi și lor informațiile și să le acceseze în timp real astfel încât să nu mai fie nevoie să comunici prin telefon de la o persoană la alta pentru că se pierde timp.
Dacă trece informația pe la cinci persoane deja sau pierdut foarte mult timp și mai mult se pierd foarte multe informații. Acest flux de informații ne-ar ajuta foarte mult și la gestionarea transporturilor pentru că se spune că unul din cinci camioane circulă gol pe drumurile europene. Cel puțin unul din cinci camioane circulă gol. Tot timpul.
Acest lucru creează niște costuri enorme care ar putea fi reduse. Doar că în momentul de față nu avem aceasta automatizarea informației care să ne arate cine circulă gol și se circulă gol.