Salariul pentru angajați: cât de mult contează într-o companie?
Salariul pentru angajați contează undeva la 80%, în compania Euro Team Gb Spedition, din punctul meu de vedere. Evident, este cel mai important factor. Dar, chiar dacă omul câștigă suficient cât să poată să trăiască fără să își facă probleme legat de stabilitatea financiară proprie mai este un element care s-ar putea să conteze: nivelul de stres de la locul de muncă.
Acesta este al doilea aspect, bucuria cu care vine la locul de muncă, modul în care interacționează cu colegii și cu restul echipelor. Totul este legat de viața socială.
Însă dacă mediul de la serviciu este unul excepțional este o plăcere să mergi în fiecare zi acolo. Îți este drag să vii acolo, iar atunci banii poate trec în planul doi. Însă, dacă nu câștigi suficient cât să te întreții și să trăiești, este clar că ai o problemă și va trebui să schimbi jobul respectiv.
Stresul ridicat poate conta mai mult decât banii
Oricâți bani i-ai da unui om, dacă l-ai supus unui stres extrem, stă o perioadă, lucrează, dar apoi pleacă. Degeaba începi să te plângi că nu mai ai oameni și că este foarte greu să îi găsești dacă în cultura ta organizațională se află un factor de stres care îți face oamenii să plece.
Când aceștia pleacă îți fac și reclamă negativă. Dacă ai ajuns în piață cu o astfel de imagine este foarte greu să mai recrutezi oameni competenți. Îți vor veni numai oameni disperați sau oameni care la rândul lor vor să facă bani încercând să fenteze sistemul.
Partea bună este că noi nu ne putem plânge la acest capitol, ba din contră, avem un mediu extrem de relaxat poate chiar un pic dus la extrem.
Ne străduim să îmbunătățim tot mai mult acest sistem iar lumea să performeze dar, totodată, să rămână și relaxată. Nu îmi doresc un mediu de stres, ci doar să fie performanță.
Salariul pentru angajați, în funcție de performanțe
Ne-am străduit să creăm un sistem în care oamenii câștigă în funcție de cât de performanți sunt, fără să fie discriminați.
Majoritatea salariilor din compania Euro Team Gb Spedition este peste media pieței. La oamenii din management clar sunt peste medie. Dacă vorbim de Top Management, acolo suntem peste medie cu 10%. Însă, dacă vorbim de vânzări, din punctul meu de vedere, acolo agenții buni de vânzare sau oamenii performanți câștigă și cu 40% mai mult decât este media media pieței. Poate chiar și mai mult.
Dar acum totul depinde de performantele pe care aceștia le au. Strict pe rezultate la noi în companie oameni remarcabili câștigă foarte bine.
Euro Team Gb Spedition se extinde și angajează „la foc automat”
Compania se extinde în mod continuu, iar acest lucru a fost demonstrat și de cifra de afaceri care are o majorare YoY cuprinsă între 50% și 100%. Din acest motiv căutăm să angajăm „la foc automat” și căutăm oameni care să aducă plus valoare firmei.
În momentul de față am nevoie de dispeceri în transporturi, experimentați. Îmi doresc să construiesc o imensă echipă cu experiență în transporturi. Iar pentru asta am nevoie de adevărați profesioniști, oameni remarcabili, integri care pot lucra atât din Alba Iulia cât și din orice alt oraș din țară.
Astăzi, în era digitală locația nu mai este atât de importantă. Acest lucru nu reușesc cu foarte mulți antreprenori și directori de companii să înțeleagă. Pandemia de Covid ne-a învățat ceva foarte bun: faptul că putem lucra de la distanță aproape indiferent de domeniul în care activăm.
Poți spune că, managerul operațional este din Timișoara, directorul de vânzări, din București, omul de PR, tot din București, tot din București. Iar noi suntem în Alba Iulia.
Am oameni de peste tot din țară. Este aproape imposibil să mai lucrezi cu forță de muncă competentă luată dintru un singur loc. Nu poți construi o echipă doar cu oameni locali. Nu este imposibil însă îți ia foarte mult timp. Este destul de dificil.